acesta este noul bmw x3 versiune hibrida phev cu mai multa autonomie electrica automarket ed38b9b

Acesta este noul BMW X3: versiune hibridă PHEV cu mai multă autonomie electrică – AutoMarket

Modele noi Acesta este noul BMW X3: versiune hibridă PHEV cu mai multă autonomie electrică - Poza 1 Modele noi 282 Acesta este noul BMW X3: versiune hibridă PHEV cu mai multă autonomie electrică de Tiberiu Safta
Miercuri, 19.06.2024 Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail. BMW a prezentat oficial noua generație X3. Noul model primește un design proaspăt, tehnologii noi, precum și o motorizare hibridă nouă, care oferă mai multă autonomie în modul de rulare electric.

BMW a dezvăluit oficial cea de-a patra generație X3. Noul model aduce un limbaj de design complet nou, o versiune hibridă nouă, dar și o versiune de performanță mai puternică. Noul X3 dispune și de tehnologii noi la bord, cu o listă mai generoasă de dotări în pachetul standard.

GRILĂ DUBLĂ CU UN DESIGN NOU

Fiind o nouă generație, noul X3 primește un design proaspăt, cu o caroserie cu multe suprafețe netede și mai multe muchii ascuțite față de generația precedentă. Partea din față este dominată de grila dublă masivă, care, în premieră pentru BMW, primește ornamente amplasate pe diagonală. Opțional, clienții vor putea alege și dotarea BMW Iconic Glow pentru un contur iluminat al grilei.

Farurile LED primesc o semnătură luminoasă în forma literei L în standard. Sunt disponibile și faruri LED Adaptive Matrix cu funcții de iluminat special în zone urbane și de mișcare în viraje. Partea din spate aduce un design nou, cu stopuri desenate în forma literei T și cu numărul de înmatriculare amplasat acum în bara de protecție.

Ca dimensiuni, noul BMW X3 măsoară 4755 de milimetri în lungime, fiind mai lung cu 34 de milimetri decât vechiul model. De asemenea, lățimea este acum de 1920 de milimetri (+29 de milimetri), iar înălțimea este de 1660 de milimetri (-25 de milimetri). Pentru noua generație, puntea din spate este acum mai lată.

Clienții vor putea alege între 8 nuanțe metalizate și una solidă pentru noul X3. Exteriorul este completat de jante de 18 inch în standard, însă sunt disponibile și roți mai mari, de 19, 20 sau 21 de inch. Dacă alegi pachetul opțional M Sport Pro, vei primi și etriere vopsite în roșu.

ECRAN BMW CURVED DISPLAY

Noul BMW X3 este cel mai nou model care primește ecranul curbat BMW Curved Display pentru afișarea instrumentarului și a sistemului multimedia. Acesta din urmă primește o interfață nouă, grație noului sistem de operare BMW Operating System 9. Tot aici avem și sistemul BMW Interaction Bar pentru comenzile amplasate central, precum și un volan cu un design nou și un nou selector pentru cutia de viteze.

În standard, noul model vine dotat cu scaune sport reglabile electric, încălzite și îmbrăcate în materialul ecologic Econeer. Opțional, scaunele pot fi îmbrăcate în pielea ecologică Veganza sau în piele Merino. Pentru prima dată, BMW X3 primește și un panou instrumentar din poliester reciclat, disponibil opțional.

Tot în pachetul standard, noul BMW X3 primește următoarele dotări: climă pe 3 zone, geamuri laterale acustice, sistemul Comfort Access, hayon acționat electric și sistemul BMW Live Cockpit Plus, care include și sistemul de navigație pe bază de cloud BMW Maps. Aici mai avem și iluminare ambientală cu animații speciale de bun venit și de rămas bun, o tavă de încărcare wireless pentru telefon, o interfață Bluetooth, 4 porturi USB-C și două prize de 12 volți.

Sistemul opțional BMW Live Cockpit Professional adaugă un head-up display cu vedere augmentată. Pachetul Premium Package adaugă suport lombar pentru scaune, un sistem audio Harman Kardon, faruri LED adaptive și sistemul Travel & Comfort. Pachetul Comfort Package aduce parasolare pentru geamurile din spate, scaune ventilate în față și încălzite în spate, un plafon panoramic, volan încălzit, un sistem de protecție solară în spate și o funcție de pre-încălzire.

Portbagajul noului X3 are o capacitate de 570 de litri cu bancheta în poziție normală. Odată rabatată, spațiul crește până la 1700 de litri.

MOTOR HIBRID PHEV CU AUTONOMIE DE 90 DE KM

Sub capotă, noutatea adusă de noul BMW X3 este un motor hibrid cu încărcare la priză nou pentru versiunea X3 30e xDrive. Propulsorul este alcătuit dintr-un motor pe benzină de 2.0 litri și dintr-un motor electric integrat în cutia de viteze automată Steptronic cu 8 trepte. Astfel, această versiune dezvoltă 299 de cai putere și oferă o autonomie de până la 90 de kilometri în modul de rulare electric, în regim WLTP.

În premieră, toate motorizările noului BMW X3 primesc o formă de electrificare. Versiunea cu motorul cel mai mic, X3 20d xDrive, primește un motor diesel de 2.0 litri și 197 de cai putere. Cu acest motor, BMW X3 are nevoie de 7.7 secunde pentru a face sprintul de la 0 la 100 de km/h.

Urmează versiunea X3 20 xDrive, care aduce un motor pe benzină de 2.0 litri și 208 cai putere. Aici avem un timp de accelerație de 7.8 secunde.

La final, avem și versiunea X3 M50 xDrive, cea mai puternică versiune. Aceasta primește un motor de 3.0 litri cu 6 cilindri de 398 de cai putere și accelerează de la 0 la 100 de km/h în 4.6 secunde. Toate motorizările, cu excepția celei PHEV, primesc un sistem mild-hybrid de 48 de volți. De asemenea, noul BMW X3 este oferit exclusiv cu o cutie automată cu 8 trepte. Începând din vara lui 2025, va fi disponibilă și o motorizare diesel cu 6 cilindri.

MAI MULTE SISTEME DE ASISTENȚĂ ÎN STANDARD

Noul BMW X3 vine în standard cu o listă generoasă de sisteme de asistență. Astfel, avem următoarele dotări: avertizare coliziune frontală, avertizare părăsire bandă, informare limită de viteză, avertizare schimbare bandă, asistent manual pentru limita de viteză și un asistent de parcare.

Opțional, noul model primește: asistent pentru controlul volanului și al benzii, asistent automat pentru limita de viteză și sistemul Parking Assistant Professional care permite parcarea mașinii de la distanță prin telefon.

Noul BMW X3 va fi disponibil pe piața europeană începând din ultimul trimestru al acestui an. Prețurile nu au fost deocamdată dezvăluite.

via BMW

Taguri: BMW, BMW X3, X3, bmw x3 2024, noul BMW X3

O sursă: automarket.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *