acesta este noul volkswagen golf gti clubsport 300 cp si 267 kmh viteza maxima automarket ef5c7d2

Acesta este noul Volkswagen Golf GTI Clubsport: 300 CP și 267 km/h viteză maximă – AutoMarket

Modele noi Acesta este noul Volkswagen Golf GTI Clubsport: 300 CP și 267 km/h viteză maximă - Poza 1 Modele noi 17 Acesta este noul Volkswagen Golf GTI Clubsport: 300 CP și 267 km/h viteză maximă de Alexandru Monenciu
Luni, 03.06.2024 Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail. Constructorul german de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul Golf GTI Clubsport. Acesta oferă 300 de cai putere și o viteză maximă de 267 km/h atunci când este bifat un pachet opțional.

Așa cum a promis, Volkswagen a prezentat noul Golf GTI Clubsport cu ocazia cursei de 24 de ore de la Nurburgring. Noul model vine cu o serie de modificări discrete, comparativ cu un GTI obișnuit, dar performanțele îl situează mai aproape de vârful de gamă Golf R.

Înainte de toate, avem un spoiler frontal ușor revizuit, ceva mai agresiv decât al unui Golf GTI, jante de 18 inch în standard (opțional jante forjate de 19 inch), eleron nu chiar atât de discret în spate, accente negre cu finisaj lucios pentru difuzorul de aer și un sistemul de evacuare Akrapovic, opțional ce-i drept.

Acesta din urmă face parte din pachetul Race, care plusează cu o grafică specială, dar și cu o viteză maximă crescută.

Pentru interior, germanii au pregătit o tapițerie din ArtVelours. Scaunele sport sunt identice cu cele de pe Golf GTI. Avem apoi un mod de rulare Special, display central de 12.9 inch și asistent virtual cu ChatGPT.

Sub capotă regăsim motorul de 2.0 litri turbo. Unitatea cu 4 cilindri dezvoltă în continuare 300 CP și 400 Nm, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 5.6 secunde.

Cu pachetul Race bifat, viteza maximă ajunge la 267 km/h, ceea ce înseamnă că vorbim despre cel mai rapid Golf cu roți motrice față din istoria acestui model. Singura transmisie disponibilă este una automată cu 7 rapoarte și dublu ambreiaj.

via Volkswagen

Taguri: , Volkswagen, noul golf gti clubsport, volkswagen golf gti clubsport

O sursă: automarket.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *