Astăzi în parcul La Izvor va avea loc Festivalul „Chișinăul Sportiv 2024”
Astăzi în parcul La Izvor va avea loc Festivalul „Chișinăul Sportiv 2024”
Cea de-a II-a ediție a Festivalului „Chișinăul Sportiv 2024” se va desfășura astăzi, 08 iunie 2024, în Parcul „La Izvor”, între orele 11:00 și 17:00 și va cuprinde un vast program de activități sportive și programe de divertisment pentru toți locuitorii și oaspeții Capitalei.
![Astăzi în parcul La Izvor va avea loc Festivalul „Chișinăul Sportiv 2024” 2 astazi in parcul la izvor va avea loc festivalul chisinaul sportiv 2024 b16154b](/wp-content/uploads/2024/06/astazi-in-parcul-la-izvor-va-avea-loc-festivalul-chisinaul-sportiv-2024-b16154b.jpg)
„Vizitatorii vor putea asista la masterclass-uri de valoare prezentate de sportivi din 17 școli și licee cu profil sportiv și peste 70 de federații, asociații și cluburi sportive, precum și la discuții cu sportivii care ne vor reprezenta țara, în acest an, la Jocurile Olimpice de la Paris”, a scris edilul capitalei, Ion Ceban.
De asemenea va fi organizat și un tîrg al producătorilor autohtoni, iar seara va culmina cu un recital muzical deosebit din partea invitaților speciali – legendara trupă – „Zdob și Zdup”.
Menționăm că, această inițiativă susține dezvoltarea domeniului sportiv și promovarea Chișinăului ca un oraș prietenos și dinamic.
„Vă așteptăm cu mare drag să ne fiți alături pentru a savura din plin din distracție, gust și mișcare”, a conchis Primarul General Ion Ceban.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!