Ce șanse are Moldova să devină membră a UE? Perciun: Va fi nevoie de un parteneriat cu fiecare cetățean

Ce șanse are Moldova să devină membră a UE? Perciun: Va fi nevoie de un parteneriat cu fiecare cetățean

Șansele ca Republica Moldova să adere în 2030 la Uniunea Europeană depind de eforturile pe care le va face țara noastră în această direcție, atât prin intermediul celor aflați la guvernare, cât și prin intermediul a cetățenilor înșiși. Despre acest lucru informează ministrul educației, Dan Perciun, conform jurnal.md.

Faptul că există o deschidere la Bruxelles pentru a accelera anumite procese care țin de integrarea europeană a Republicii Molodva nu înseamnă, totuși, că asta va permite arderea numitor etape.

„Este un context istoric deosebit, bineînțeles că invazia Rusiei în Ucraina creează un mediu mai prielnic pentru avansarea rapidă în direcția Uniunii Europene. Asta nu înseamnă că vom putea să sărim etape, dar în același timp, înseamnă că există o deschidere din partea țărilor membre de a extinde Uniunea Europeană și o disponibilitate de a accelera anumite procese care, de obicei, durau mult mai mult”, a menționat Perciun.

Întregul proces de aderare depinde însă de acum încolo exclusiv de eforturile pe care le va face țara noastră în această direcție. Altfel spus, obiectivul de a adera la Uniunea Europeană în 2030 este condiționat de cât de repede și calitativ vor fi implementate reformele necesare.

„Depinde foarte mult de noi. Mingea este în terenul nostru. Cu cât mai repede noi ne vom mișca, vom implementa reformele necesare; cu cât mai mult efort vom depune, cu atât mai probabil va fi să atingem acest obiectiv în 2030, așa că aici o să fie nevoie de un efort consolidat din partea întregii societăți. Aici va fi nevoie de un parteneriat cu fiecare cetățean, pentru că schimbările care trebuie să se producă sunt semnificative și volumul acesta de muncă trebuie făcut de către toată lumea. ”, a subliniat ministrul Educației.

 

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *