ce urmeaza dupa lansarea oficiala a negocierilor de aderare a moldovei la uniunea europeana 303232e

Ce urmează după lansarea oficială a negocierilor de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană?

Ce urmează după lansarea oficială a negocierilor de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană?

Marți, 25 iunie, au fost deschise oficial negocierile de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut după prima conferință interguvernamentală de la Luxemburg.

Primele capitole vor fi discutate la Bruxelles, începând cu ianuarie 2025. Echipe din cadrul Guvernului vor pleca la Bruxelles, unde vor explica poziția țării pe fiecare dintre cele 35 de subiecte de negociere, împărțite în mai multe clustere.

Funcționarii din Moldova vor trebuie să prezinte planurile de aliniere a reglementărilor naționale la cele europene și să identifice domeniile pentru care vor solicita perioade tranzitorii. Conform Cristinei Gherasimov, primul cluster, care este și cel mai complicat în opinia sa, conține cinci capitole referitoare la economie, instituții democratice, valori fundamentale și administrație publică. De asemenea, potrivit șefei Biroului pentru Integrare Europeană, am putea întâmpina dificultăți referitoare la justiție, mediu și agricultură.

După ce are loc alinierea legislației naționale la standarde europene și urmare a negocierilor cu statele membre, Comisia Europeană va emite o opinie referitoare la gradul de pregătire al țării noastre pentru integrare europeană. În baza documentului, statele UE vor decide închiderea negocierilor, iar Parlamentul European va oferi undă verde aderării Moldovei la UE.

Ultimul pas în procesul de integrare europeană al Moldovei îl reprezintă semnarea și ratificarea de către țara candidată și toate statele membre ale UE a tratatului de aderare.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *