china trimite la washington doi ursi panda 32db748
, ,

China trimite la Washington doi urși panda

China trimite la Washington doi urși panda

Doi urși panda vor sosi la grădina zoologică din Washington pînă la sfîrșitul acestui an, trimiși din China, într-un nou efort al regimului de la Beijing de a repara relațiile glaciale cu Statele Unite.

china trimite la washington doi ursi panda 32db748

Anunțul a fost făcut, miercuri, de Smithsonian's National Zoo și de prima doamnă a SUA, Jill Biden, conform Reuters. „Este oficial! Urşii panda se întorc în Washington DC”, a spus Jill Biden într-un videoclip. Acest anunţ este făcut la cîteva luni după ce trei urşi panda au părăsit capitala SUA, fiind repatriaţi în China.

Această plecare a urşilor panda, legată de expirarea unui contract de împrumut, a fost în mare parte considerată drept un semnal al relaţiilor tensionate dintre SUA şi China. Conform anunţului făcut de Smithsonian's National Zoo, este vorba de o pereche tînără de urşi panda, pe nume Bao Li şi Qing Bao.

„Suntem fericiţi să anunţăm un nou capitol al parteneriatului nostru pentru reproducerea şi conservarea acestei specii prin primirea la Washington a doi noi urşi, dintre care unul este descendentul iubitei noastre familii de panda”, a declarat Brandie Smith, directoare aa Smithsonian's National Zoo şi a Conservation Biology Institute.

„Acest moment istoric reprezintă dovada impactului pozitiv de necontestat al colaborării noastre cu colegii din China”, a adăugat ea. Pînă la sosirea lui Bao Li şi Qing Bao, singura grădină zoologică din SUA unde se află urşi panda este Zoo Atlanta, în statul Georgia, dar şi în acest caz contractul de împrumut este pe cale să expire în cursul acestui an.

Dictatorul chinez, Xi Jinping, a lăsat să se înţeleagă că este deschis să trimită mai mulţi „emisari ai prieteniei” în SUA după o întîlnire cu preşedintele Joe Biden, în noiembrie, în California, întîlnire în care cei doi lideri au decis să-şi intensifice comunicarea în ciuda rivalităţilor geopolitice.

Astfel, anunţul de miercuri reprezintă un semn clar că China doreşte stabilizarea relaţiilor cu SUA, mai scrie digi24.ro

O sursă: noi.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *