Comisia Națională Antidrog la o nouă ședință! S-a discutat despre crearea sistemului național de alertă timpurie

Comisia Națională Antidrog la o nouă ședință! S-a discutat despre crearea sistemului național de alertă timpurie

Crearea sistemului național de alertă timpurie pentru supravegherea, prevenirea, detectarea și incriminarea noilor substanțe psihoactive, precum și elaborarea programelor naționale comune dedicate prevenirii consumului de droguri și reabilitării consumatorilor de droguri, au fost subiectele principale abordate de participanți la o nouă ședință a Comisiei Naționale Antidrog, prezidată de Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.

De asemenea, în cadrul ședinței au fost prezentate progresele în procesul de revizuire a Legii cu privire la circulația substanțelor stupefiante, psihotrope și a precursorilor, cu scopul de a transpune acquis-ul european în domeniul drogurilor. Această inițiativă este esențială pentru alinierea legislației naționale la standardele internaționale și pentru creșterea eficienței în lupta împotriva traficului și consumului de droguri.

Totodată, Ministerul Afacerilor Interne a prezentat constatările analizei preliminare privind oportunitatea creării unei entități separate în domeniul prevenirii și combaterii consumului de droguri. Analiza a inclus situația actuală, provocările și problemele constatate pe domeniul drogurilor în Republica Moldova, precum și practica internațională privind existența unei astfel de entități în România, Croația, Danemarca, Franța, Italia, etc.

Constatările analizei sus-menționate sugerează că este nevoie de o abordare complexă și multisectorială în combaterea fenomenului consumului de droguri, iar înființarea unei astfel de entități ar contribui, printre altele, la o capacitate sporită de promovare a politicilor antidrog, coordonarea eficientă între autoritățile cu competențe în domeniu și adoptarea unor decizii informate, bazate pe date corecte și actuale.

La finalul ședinței, membrii Comisiei Naționale Antidrog au convenit asupra examinării în continuare a oportunității creării unei entități separate în domeniul drogurilor cu realizarea ulterioară a unui studiu de fezabilitate în acest sens și asupra continuării activităților de aliniere a Legii cu privire la circulația substanțelor stupefiante, psihotrope și a precursorilor la acquis-ul Uniunii Europene.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *