cum va fi organizat procesul electoral in ucraina si rusia postica la kiev odessa si moscova vor fi deschise sectii fa3bac3

Cum va fi organizat procesul electoral în Ucraina și Rusia? Postica: La Kiev, Odessa și Moscova, vor fi deschise secții

Cum va fi organizat procesul electoral în Ucraina și Rusia? Postica: La Kiev, Odessa și Moscova, vor fi deschise secții

Războiul nu va împiedica cetățenii Republicii Moldova din Ucraina și Rusia să-și exercite dreptul la vot la alegerile prezidențiale și referendumul din toamnă. Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a declarat în timpul emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV că secții de votare vor fi deschise, obligatoriu, la Kiev, Odessa și Moscova. De asemenea, pentru a deschise secții suplimentare de votare, urmează să fie cerut consimțământul țării-gazdă.

„În Federația Rusă și Ucraina, cu siguranță, secții de votare vor fi deschise. Dar numărul și amplarea lor se va decide ulterior. În Ucraina suntem obligați să deschidem secții de votare la Kiev și Odessa, pentru că avem misiune diplomatică și consulat. La Moscova, la fel avem misiune diplomatică, deci suntem obligați prin lege să deschidem secție de votare. În privința secțiilor din afara misiunilor diplomatice va trebui să vedem. Aici contează ce va spune țara-gazdă. Dacă Federația Rusă va spune că nu ne dă voie să deschidem secții de votare, înseamnă că alte secții nu vom deschide”, a spus vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica.

La alegerile prezidențiale din Republica Moldova din anul 2020, în Federația Rusă au fost deschise 17 secții de votare.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *