doc maia sandu l a decorat pe ambasadorul sua la chisinau cu ordinul de onoare 147aab8

DOC Maia Sandu l-a decorat pe ambasadorul SUA la Chișinău cu „Ordinul de Onoare”

DOC Maia Sandu l-a decorat pe ambasadorul SUA la Chișinău cu „Ordinul de Onoare”

Pe final de mandat, ambasadorul SUA la Chișinău, E.S. Kent Logsdon, a fost decorat de președinta Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”. Decretul a fost semnat de șefa statului la 27 mai 2024.

„În semn de înaltă apreciere pentru contribuția adusă la aprofundarea relațiilor moldo-americane și la implementarea reformelor democratice și economice în țara noastră, precum și pentru susținerea eforturilor R. Moldova de consolidare a securității naționale, domnului Kent D. LOGSDON, Ambasador Extraordinar Ei Plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, i se conferă „Ordinul de Onoare”, se menționează în decret.

Amintim că ambasadorul Kent D. Logsdon are succesor pentru mandatul din Republica Moldova, funcția urmând să fie preluată de Kelly Adams Smith. Actualmente, funcţionara conduce misiunea Statelor Unite pe lângă Uniunea Europeană şi a fost nominalizată de către preşedintele Joe Biden pentru a exercita mandatul de ambasadoare în Republica Moldova.

Adams-Smith a fost coordonator principal pentru afaceri de securitate națională în biroul vicepreședintelui Kamala Harris. Anterior, ea reprezentat SUA la Praga, a fost angajată la misiunile diplomatice americane din Londra, Tallin şi Moscova, a lucrat secretar executiv adjunct al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe.

Kent D. Logsdon a început să exercite funţia de ambasador al SUA la Chișinău în anul 2022. Predecesorii săi la şefia misiunii diplomatice au fost Dereck Hogan şi James Pettit.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *