doi bebelusi s au nascut in ambulanta in ultimele zile medicii au intervenit in timp record 0ba76c5

Doi bebeluși s-au născut în ambulanță, în ultimele zile. Medicii au intervenit în timp record

Doi bebeluși s-au născut în ambulanță, în ultimele zile. Medicii au intervenit în timp record

Doi bebeluși din Moldova au venit pe lume, în ultimele zile, în ambulanță. Potrivit reprezentanților Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), datorită intervenției în timp record și asistenței medicale de urgență acordate, băiețeii au venit pe lume în siguranță.

Primul caz a fost înregistrat pe data de 3 iunie.

„Pe traseul Chișinău-Cricova a fost solicitată intervenția ambulanței pentru o gravidă de 24 de ani din raionul Criuleni pe motivul solicitării „a V-a sarcină la 34 săptămâni, dureri de naștere”. Echipa PAMU Cricova din cadrul SAMU Rîșcani a intervenit prompt și a asistat nașterea prematură în ambulanță. La scurt timp, nou-născutul a fost preluat și transportat asistat cu monitorizarea parametrilor vitali de către echipa de asistență medicală urgentă specializată TIM cu profil pediatric SAMU Centru, la IMSP Institutul Mamei și Copilului pentru îngrijiri medicale corespunzătoare”, se arată în comunicatul emis de CNAMUP.

Al doilea caz a fost înregistrat într-o localitate din raionul Ungheni, la data de 4 iunie.

„O parturientă de 37 de ani dintr-o localitate a raionului Ungheni a solicitat asistența medicală urgentă la etapa de prespital pe motivul „ a IV-a sarcină la 41 săptămâni, contracții uterine. Echipa SAMU Ungheni a intervenit la solicitare și a preluat de urgență pacienta. În timpul transportării la spital, a survenit nașterea, iar la ora 17:35 s-au auzit primele țipete de bucurie în ambulanță. Datorită intervenției echipei SAMU Ungheni, s-a născut pe lume un băiețel de aproximativ 4 kg”, mai precizează reprezentanții instituției.

După primirea nașterii, lăuza și nou-născutul au fost preluați de specialiștii din cadrul Maternității Spitalului Raional Ungheni.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *