Experte: Fruntașă la egalitatea de gen în extern, Moldova are mari restanțe la raportarea violenței în familie

Experte: Fruntașă la egalitatea de gen în extern, Moldova are mari restanțe la raportarea violenței în familie

Clasamentul egalității de gen realizat de Forumul Economic Mondial care plasează Republica Moldova pe locul 13 lasă loc de interpretări pentru unele experte locale în materie de gender. Invitatele emisiunii „Consens Național” de la RLIVE TV au fost de părerea că, în lipsa unor date statistice actualizate și veridice, este greu să stabilești locul unei țări într-un top mondial.

Pentru Valentina Lungu-Bodrug, președinta Gender-Centru, faptul că Republica Moldova se menține de-a lungul ultimilor ani printre primele 20 de țări în clasamentul egalității de gen este un mare miracol. Asta în situația când datele statistice la nivel național fie arată altceva, fie lipsesc.

„La sănătate și supraviețuire, Republica Moldova a fost mai mulți ani pe locul întâi, iar în ultimii doi ani a ajuns pe locul 40. Pentru mine este o mare enigmă acest regres, dar cred că aici este vorba de felul cum s-au colectat datele. Dacă Biroul Național de Statistică nu are date pentru anul trecut, atunci cum putem face analiza la nivel internațional fără ele? În afaceri avem doar 17 la sută din firme conduse de femei. Este o discrepanță enormă, la fel de mare ca și diferența de salarii pe care o primesc femeile față de bărbați”, a afirmat Valentina Lungu-Bodrug.

Și Viorica Țîmbalari, directoare generală a Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie spune că ultimul studiu despre egalitatea de gen a fost făcut în Republica Moldova acum 13 ani. Un raport al OSCE publicat în anul 2018 prezintă informații alarmante: șapte din zece femei au declarat că au suferit în urma unui tip de violență pe parcursul vieții, a menționat ea.

„Dacă ar fi să ne referim la aspectele actuale eu cred că noi nu putem să fim mai sus de locul o sută din 146 la capitolul violenței de gen. Cifrele despre raportarea cazurilor de violență sunt în creștere, dar asta arată că femeile conștientizează problema și au încredere în autorități. Altă întrebare este cât de pregătit este sistemul și cum i se răspunde unei femei la solicitarea de ajutor”, s-a întrebat directoarea Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie.

Potrivit clasamentului cu privire la egalitatea de gen elaborat de Forumul Economic Mondial Republica Moldova s-a clasat pe locul 13 printre 146 de state incluse în raport. Moldova este umăr la umăr cu țări precum Suedia, Germania, Irlanda, Islanda, Spania sau Belgia.

După ce a urcat șase poziții față de anul trecut, țara noastră a reușit să iasă în fața unor țări cu o bogată experiență democratică precum Marea Britanie, Franța, Elveția, Italia, Țările de Jos sau Danemarca. Ucraina și România sunt pe pozițiile 63 și 68, respectiv, la capitolul respectării egalității de gen.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *