foto dodon si greceanii vizita in slovacia evenimentul la care participa 4ab7e04

FOTO Dodon și Greceanîi, vizită în Slovacia. Evenimentul la care participă

FOTO Dodon și Greceanîi, vizită în Slovacia. Evenimentul la care participă

Fostul președinte al Republicii Moldova, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, împreună cu Președintele de Onoare al PSRM, Zinaida Greceanîi, se află în aceste zile în Slovacia.

Dodon scrie, într-o postare pe Facebook, că în Bratislava vor participa la un simpozion internațional, la invitația vicepreședintelui parlamentului Slovaciei.

„În perioada 20-21 iunie, împreună cu Președintele de Onoare al PSRM, membru al grupului parlamentar de prietenie între Republica Moldova și Republica Slovacă, Zinaida Greceanîi, întreprindem o vizită de lucru la Bratislava, unde vom participa la un simpozion internațional, la invitația vicepreședintelui parlamentului Slovaciei”, se arată în mesajul lui Dodon.

Potrivit lui Dodon, agenda vizitei include și o serie de întrevederi oficiale.

„Astăzi intenționez să iau cuvântul la una dintre platformele de discuții ale forumului”, a mai scris Dodon.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *