igor cuciuc si a propus sa devina macar in film presedinte al raionului soroca video 6901f20
,

Igor Cuciuc și-a propus să devină măcar în film președinte al raionului Soroca / VIDEO –

igor cuciuc si a propus sa devina macar in film presedinte al raionului soroca video 6901f20

La Chișinău au loc filmările pentru sezonul doi al serialului “Inelul de foc”, la fel ca și în primul sezon, cam toate se învârt în jurul Sorocii. Boierul Peleva (actorul Ion Mocanu) se teleportează din trecut în fotoliul de primar al municipiului Soroca, interpreta Geta Burlacu încearcă să convingă sorocencele să procure produse de slăbit, iar “cumătrul tuturor moldovenilor”, interpretul Igor Cuciuc a decis că vrea să devină președintele raionului Soroca.

Sezonul doi, cu cele opt episoade, va fi difuzat din luna octombrie la Jurnal TV și pe YouTube. Între timp am încercat să aflăm mai multe detalii din culisele filmărilor. “Îndrăgitele personaje încep o noua aventura plina de situații comice și nu doar. De astă dată teleportarea se întâmplă în ambele direcții: din trecut in viitor se teleportează boierul Peleva, iar din prezent în trecut se duce primarul Sorocii, Vasile Roman. Aceste două personaje se schimbă cu locul și chiar reușesc să se convertească așa de bine, că aproape nimeni nu-și dă seama de schimbare. Doar Eliza (din prezent) și Ștefan (din trecut) cunosc acest secret și încercă să rezolve problema teleportării. Sezonul doi e plin nu doar de umor, dar și de iubire. Mai multe personaje își găsesc perechea și chiar decid să se căsătorească. Mai mulți interpreți autohtoni au jucat în serial – Geta Burlacu se transformă într-o femeie de afaceri și ademenește femeile din Soroca să cumpere niște produse de slăbit. Igor Cuciuc alege să-și facă o carieră politică și candidează la postul de președinte al raionului Soroca, alături de boierul teleportat” ne destăinuie Tatiana Pascaru, care face parte din echipa de producție.

Cel care și-a încercat norocul pentru a candida la funcția de președinte al raionului Soroca a fost interpretul Igor Cuciuc. Acesta a promis de toate, doar să-și atragă cât mai mulți susținători.

“Cu mare plăcere am primit invitația să mă filmez în filmul “Inelul de foc”. Mai ales când am auzit de Soroca m-am bucurat, este orașul pe care îl iubesc mult. Am fost candidat la funcția de președinte al raionului Soroca. Am promis că o să mărim bugetul raionului Soroca cu 20 la sută! Replici ca la dezbateri, tot ce spune oponentul meu sunt speculații politice! Argumentul meu era și că noul președinte al raionului Soroca va fi un artist și va câștiga fiindcă are 99 de cumătri! Cu această ocazie salut toți sorocenii, iar actualului președinte de raion îi doresc sănătate și succes, să muncească cu spor că vin alegerile! Se zice că, din Artist faci președinte de raion, dar din președinte de raion artist nu mai faci, trebuie talent, voce și ureche muzicală! “Inelul de foc” este un film minunat care promovează încă o dată raionul Soroca cu care ne mândrim!” ne-a spus interpretul Igor Cuciuc

Amintim că acum trei ani a fost filmat primul sezon al serialului TV “Inelul de foc”, iar o parte din echipa de producție și actori, se regăsesc și la filmările din prezent. Primul sezon este disponibil online și poate fi urmărit pe Youtube.

CITEȘTE ȘI:

Atenție, motor! Un serial de ficțiune vine cu o poveste misterioasă din Soroca, cum arată în film primarul municipiului? / VIDEO

O sursă: observatorul.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *