noteaza ti in agenda data de 22 iunie patric hanganu invitat special la festivalul apusul mov 2024 cf5f1a5

Notează-ți în agendă data de 22 iunie! Patric Hanganu, invitat special la festivalul APUSUL MOV 2024

Notează-ți în agendă data de 22 iunie! Patric Hanganu, invitat special la festivalul APUSUL MOV 2024

Vara abundă cu festivaluri în Republica Moldova. Un exemplu în acest sens este și „Apusul Mov”, ajuns la cea de-a patra ediție. În acest an, evenimentul va avea loc în ziua de sâmbătă, 22 iunie curent, începând cu ora 17:00, în lanul de lavandă din satul Novaci, raionul Călărași. Organizatorii promit muzică live de calitate, cocktail-uri și gustări delicioase, fotografii colorate, dar și câteva ore de relaxare. În cadrul evenimentului, cei prezenți vor putea achiziționa produse marca Mov Herbs, vin de la Crama Tataru, iar pentru copii va fi vată dulce, pop corn și desene pe față.

Redacția realitatea.md a discutat cu Grigore Țîcu, proprietarul brandului Mov Herbs, fiul proprietarului plantației de lavandă. Acesta ne-a spus că, în acest an, își doresc să sprijine muzicienii aflați la început de carieră, iar pe scenă vor urca și câțiva tineri artiști, mai puțin cunoscuți, însă talentanți. Mai este și o altă surpriză, despre care a anunțat Grigore.

„Mai multi vizitatori ne-au spus, în trecut, că plantația noastră se aseamănă cu o mare Mov. Astfel, inspirându-mă de la serialul „O serie de evenimente nefericite” de Lemony Snicket (Daniel Handler), în care personajele principale, traversează un lac pe o barcă, și menționează un far care luminează mov „The lavender lightouse”, am decis să construim o barcă care va fi poziționată în lanul nostru Mov, și în care vizitatorii vor avea ocazia să facă poze”, spune proprietarul brandului Mov Herbs.

Acesta ne-a mai spus că dintre toate cele 14 lanuri de lavandă, din întreaga țară, Mov Herbs este printre primele lanuri din Republica Moldova care a obținut certificat ecologic, atât național, cât și internațional. Mov Herbs oferă consumatorilor produse naturale, fără a folosi substanțe chimice în procesele de lucru.

„Mov Herbs este o companie integrată vertical, asta înseamnă că majoritatea proceselor au loc în interiorul companiei: de la crearea butașilor la vânzarea produselor către clienții finali” a mai adăugat proprietarul.

În seara zilei de 22 iunie, pe vizitatori îi așteaptă un program cu muzică live. În deschiderea evenimentului va evolua Drăgălina, o tânără interpretă din Cahul. Cel care va încinge atmosfera la festival va fi interpretul Patric Hanganu. Va fi și un DJ la eveniment.

Este destul de greu să planifici și organizezi un eveniment de acest gen, spune Grigore. A explicat și de ce.

„Un aspect important este înflorirea lavandei, încercăm mereu să prindem weekend-ul optim ca vizitatorii să rămână impresionați de frumusețea lavandei. Este foarte dificil, pentru că perioada de înflorire diferă de la an la an. Și aspectul lavandei se schimbă de la zi la zi. De altfel, și aspectul financiar este unul critic, pentru că nu avem sponsori și toate investițiile și riscurile sunt pe umerii noștri. Pe lângă toate acestea, recenziile pozitive pe care le primin în fiecare an după „Apusul Mov” ne încurajează să continuăm” a spus Grigore Țîcu.

În acest an, organizatorii așteaptă în jur de 1.000 de persoane să vină la festival.

Biletele pentru „APUSUL MOV” sunt disponibile pe iTicket.

Prețurile biletelor:

  • 150 lei – bilet individual, până pe 22 iunie curent;
  • 200 lei – bilet individual, pe 22 iunie (în ziua evenimentului).

VIDEO de la ediția de anul trecut.

 

Prima ediție de „Apusul Mov” a avut loc în 2021 și a fost primul festival de muzică electronică într-un lan de lavandă. Ulterior, organizatorii au decis să includă și programe cu muzică populară.

Acest material a fost scris de Nicoleta Sîrbu, studenta Universității de Stat din Moldova (USM), stagiară la Realitatea.md

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *