O întâlnire de suflet cu foști colegi de școală după o jumate de secol –

Așa avea să fie acea seară de suflet, cu frumoase amintiri, memorabila întâlnire cu promoția anilor 1974 a gimnaziului din satul Fîntînița, desfășurată recent, care a adunat foștii absolvenți, mulți sau puțini, dar cei care și-au dorit să răsfoiască cartea amintirilor de acum 50 de ani.

Multe s-au schimbat de atunci: satul, oamenii, străzile, nucul de la poartă, doar amintirile au rămas aceleași, înscrise cu dor și nostalgie de școala natală, de scumpii profesori, de clasele de altădată, de sunetul de clopoțel, de primele cuvinte scrise pe foi demult uitate. Cât de nemilos este timpul, care a adus iarna anilor în plete, dar nu a fost în puterea lui să șteargă acele amintiri. Unii dintre absolvenți, încă plini de simțul umorului și dragoste de viață, alții mai trecuți, mai îmbătrâniți, frământați de grijile și poverile bătrâneții, s-au revăzut cu aceeași dorință de a răsfoi din nou prefața cărții cu numele Viață.

A fost frumos, a fost emoționant, cu lacrimi de bucurie, pecetluite pe chipuri brăzdate de ani, dar care au păstrat în tăcere nostalgia celei mai frumoase povești din anii de școală. O întâlnire de suflet și-au dat absolvenții promoției din 1974, foști colegi și profesori, unde au depănat firul amintirilor, împărtășind din istoriile de viață, povești de succes, istorii mai triste și realizări de peste ani.

Fiecare localitate are o istorie a sa, are locuri pitorești și memorabile, unde te duce gândul ori de câte ori îți amintești de satul drag. Și satul Fîntînița are asemenea locuri în lădița cu zestre, locuri de care suntem mândri și pe care le putem arăta cu mândrie celor care vizitează pentru prima oară localitatea. Primul popas unde ne-am întâlnit cu colegii a fost celebrul „Ghiol Turcesc”, care este o filă frumoasă de istorie și unde am savurat plăcerea meleagului natal, a trilului de păsări, a mirosului de iarbă cosită.

Al doilea popas a fost la gimnaziul din localitate, unde am fost întâmpinați cu pâine și sare și unde ne-a întâmpinat sunetul clopoțelului. Ne-am așezat în bănci timizi și tăcuți, doar că păreau cu mult mai mici și neîncăpătoare decât acum 50 de ani în urmă.

A urmat lecția mult așteptată, făcându-se apelul celor prezenți, doar că lipsa nemotivată de la lecție nu a fost din cauza că pe unii colegi nu i-a trezit deșteptătorul, ci pentru că nu mai sunt printre noi. Vor auzi doar sunetul de clopoțel acolo printre îngeri și ne vor spune în glumă că suntem prea bătrâni pentru a fi din nou în clasa I.

Lung a fost firul amintirilor celor care am rămas, iar momente mai amuzante din viață, pline de peripeții, se împleteau armonios cu momente mai triste și ecuații cu multe semne de întrebare, cu multe „de ce”-uri, la care încă nimeni nu a găsit vreun răspuns, chiar dacă cunoaște lecția vieții pe de rost.

Preț de o zi întreagă am evadat în împărăția amintirilor. Am povestit, am râs, am plâns, ne-am îmbrățișat, ne-am resetat cu multă însuflețire întreaga viață, împărtășind trecerea anilor, lăsând nestinsă flacăra amintirilor. Am venerat pe foștii colegi și profesori trecuți la cele veșnice.

Un moment semnificativ și emoționant a fost decernarea scumpilor profesori cu diplome de excelență din partea absolvenților, pentru munca plină de dăruire și profesionalism.

M-am simțit ca în primii ani de școală, acea ștrengăriță de altădată, care mai încerca să scrie cu pixul pe bancă sau să fure cu ochiul din caietul vecinei la lecția de matematică. Totul a fost atât de adevărat, atât de aproape, doar chipul din oglindă avea să ne spună că a fost o frumoasă poveste, iar viața urmează doar să păstreze acele amintiri, care ne vor readuce din nou peste ani, dacă așa va dori destinul…

Ina COTOROS,
șefa Bibliotecii Publice Fîntînița

O sursă: observatorul.md