opt tari din ue cer restrictii privind circulatia diplomatilor rusi faciliteaza activitatile rau intentionate 03b3fa5
,

Opt țări din UE cer restricții privind circulația diplomaților ruși: „Facilitează activitățile rău intenționate”

Opt țări din UE cer restricții privind circulația diplomaților ruși: „Facilitează activitățile rău intenționate”

Opt miniștri de externe au cerut UE să interzică diplomaților ruși călătoria liberă în interiorul blocului și să le restricționeze circulația în țările în care sunt acreditați, raportează Reuters, citând scrisoarea adresată Înaltui Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell.

Semnatarii scrisorii au fost miniștrii afacerilor externe ai Republicii Cehe, Danemarcei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Olandei, Poloniei și României.

„Libera circulație a deținătorilor de pașapoarte diplomatice și de serviciu rusești acreditați într-un stat gazdă în spațiul Schengen facilitează activitățile rău intenționate”, se arată în scrisoarea consultată de agenție.

Miniștrii au declarat că serviciile de informații, propaganda „sau chiar pregătirea actelor de sabotaj reprezintă principala sarcină de lucru pentru un număr mare de „diplomați” ruși în UE”. Scrisoarea adaugă că, deși expulzările sunt importante, amenințarea rămâne.

„Credem că UE ar trebui să respecte cu strictețe principiul reciprocității și să limiteze circulația membrilor misiunilor diplomatice rusești și a membrilor familiilor acestora doar pe teritoriul statului în care au fost acreditați”, au spus ei.

Autorii scrisorii consideră că această măsură va reduce semnificativ spațiul operațional al agenților ruși.

Reamintim că, la sfârșitul lunii mai, ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a anunțat că Varșovia va impune restricții privind circulația angajaților ambasadei ruse pe teritoriul polonez.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *