patru procurori anticoruptie au pus cererile de demisie pe masa procurorului general unde activeaza acestia 83b01c5

Patru procurori anticorupție au pus cererile de demisie pe masa Procurorului General. Unde activează aceștia

Patru procurori anticorupție au pus cererile de demisie pe masa Procurorului General. Unde activează aceștia

Procurorul General, Ion Munteanu, a anunțat că patru procurori anticorupţie, dintre cei 60, au anunţat că demisionează. Aceștia nu ar fi de acord să le fie verificate averea şi integritatea.

„La ziua de ieri erau patru cereri de demisie în legătură cu procedura de vetting. O altă opţiune nu am decât să le accept. Sper că acestea vor fi toate. Sper că procurorii au conştientizat necesitatea acestui exerciţiu, îşi vor asuma acest exerciţiu. Este important să se petreacă cât mai repede posibil. – Cine sunt aceşti procurori? Puteţi să daţi numele? – Sunt procurori de la nord şi de la oficiu principal. Nu cred că este foarte esenţial numele acestora. Cunoşteam despre intenţia acestor procurori de a se elibera din sistem în momentul notificării”, a precizat Ion Munteanu, relatează tvrmoldova.md.

La 1 iunie 2024, Ion Munteanu afirma că niciunul dintre procurorii notificați că urmează să treacă prin filtrul Comisiei Vetting nu a depus cerere de demisie. Munteanu spune că este destul de optimist în acest sens, deși anterior critica această procedură.

Procedura de Vetting este obligatorie pentru procurorii în funcție. Cei care vor pica evalurea, vor fi demiși, nu vor putea primi pensii și indemnizații speciale. De asemenea, nu vor mai putea activa în calitate de procurori sau în alte funcții de demnitate publică pentru o perioadă între 5 și 7 ani

VIDEO Procurorul General, care critica anterior vettingul, și-a schimbat părerea? „Sunt destul de optimist!”

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *