primul zbor direct din romania spre sua a avut loc dupa 20 de ani de pauza shi a fost efectuat de o companie aeriana fondata de doi moldoveni 1e1f851

Primul zbor direct din România spre SUA a avut loc după 20 de ani de pauză şi a fost efectuat de o companie aeriană fondată de doi moldoveni

Ieri, 7 iunie 2024, a fost o zi simbolică pentru aviaţia din România, dar şi din Republica Moldova, întrucât din Bucureşti a decolat primul zbor direct din România spre SUA, după o pauză de 20 de ani, în perioada când Tarom mai avea asemenea curse. Zborul a avut loc între aeroportul Otopeni din Bucureşti şi JFK din New York, fiind operat cu Airbus A330-200 deţinut de compania HiSky, o companie înregistrată în Moldova şi România, fondată de doi moldoveni, care a avut o ascensiune admirabilă în cei 4 ani de când există. primul zbor direct din romania spre sua a avut loc dupa 20 de ani de pauza shi a fost efectuat de o companie aeriana fondata de doi moldoveni 1e1f851 Zborurile din Bucureşti spre New York vor avea o frecvenţă de 4 ori pe săptămână, în zile de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă, iar durata zborului e estimată la 10 ore. Un asemenea zbor a fost posibil datorită aeronavei A330-200 widebody, singura de acest tip din flota companiei, care permite zboruri de până la 14 ore. Pe lângă această aeronavă, flota HiSky mai conţine 2 aeronave Airbus A321 Neo, 4 aeronave A320 şi un A319. HiSky vinde bilete şi pentru ruta Chişinău — New York, poziţionându-le ca un zbor similar de rapid cu unul direct, întrucât decolarea din Chişinău are loc la 06:30 dimineaţa spre Bucureşti, unde se ajunge la 07:20, iar peste doar 1 oră şi 10 minute, la 08:30, are loc şi decolarea spre New York. Zborul de inaugurare de ieri a fost piotat de un echipaj condus de comandantul Iulian Scorpan, el fiind unul din cei doi fondatori ai companiei şi totodată directorul general al acesteia. Iulian Scorpan are o experienţă de peste 20 de ani în aviaţie, inclusiv în calitate anterioare de director al Air Moldova. Celălalt fondator al companiei HiSky e Victor Sula, cu o experienţă comparabilă în aviaţie, inclusiv în rol de vicedirector al Air Moldova. HiSky e deja în locul 4 în România în clasamentul privind numărului de pasageri transportaţi. Avionul de ieri a aterizat cu bine la New York şi a fost întâlnit solemn pe aeroportul JFK, inaugurând astfel startul noii curse.

O sursă: piataauto.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *