renato usatii despre greseala lui andrei spinu si cum trebuie salvata calea ferata a moldovei 10c1bb0

Renato Usatîi, despre „greșeala lui Andrei Spînu” și cum trebuie salvată Calea Ferată a Moldovei

Renato Usatîi, despre „greșeala lui Andrei Spînu” și cum trebuie salvată Calea Ferată a Moldovei

„Andrei Spînu greșește când spune că statul nu poate compensa pierderile Întreprinderii „Calea Ferată a Moldovei””. O spune președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, care susține că CFM este o întreprindere strategică și statul trebuie să egaleze angajații de acolo cu cei din sectorul bugetar.

„Salariile angajaților acestei întreprinderi trebuie plătite la fel ca, de exemplu, în cazul angajaților de la Administrația de Stat a Drumurilor. Așa trebuie salvată Calea Ferată a Moldovei, nu inventând optimizări, care duc la concedierea a mii de angajați”, a scris într-un mesaj Renato Usatîi.

Mai mult, politicianul explică acumularea datoriilor salariale de patru luni ale angajaților CFM prin „incompetența guvernării și a managementului prost”. 

„Trebuie dezvoltat potențialul transportului de mărfuri pe calea ferată. Iar pentru a obține acest lucru, căile ferate urmează a fi electrificate în totalitate. Este nevoie de negociat un credit cu instituțiile financiare internaționale, care finanțează proieste asemănătoare în Ucraina, Azerbaidjan, Armenia, dar și în alte state. Asta își propune Partidul Nostru să facă imediat după ce preia guvernarea”, mai scrie Usatîi.

Către sfârșitul lunii iunie curent, datoriile CFM se ridică la peste 70 de milioane de lei.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *