secretarul de stat vasile cusca in vizita de lucru la anenii noi pentru a discuta despre reforma restart si sprijinul acordat persoanelor vulnera 542f5d4

Secretarul de stat Vasile Cușca, în vizită de lucru la Anenii Noi, pentru a discuta despre reforma „Restart” și sprijinul acordat persoanelor vulnerabile din raion

20240613 182852Secretarul de stat Vasile Cușca, în vizită de lucru la Anenii Noi, pentru a discuta despre reforma „Restart” și sprijinul acordat persoanelor vulnerabile din raion

Secretarul de stat Vasile Cușca s-a întâlnit, în această săptămână, cu angajații structurii teritoriale de asistență socială din Anenii Noi, președintele raionului și primarii din regiune. Discuțiile au vizat implementarea reformei „Restart”, asistența și serviciile sociale acordate populației din raion, dificultățile întâmpinate și rezultatele obținute în activitatea acestora.

În contextul întrevederii cu autoritățile locale din raion, secretarul de stat a participat la întrunirea grupului de lucru responsabil pentru proiectarea și amenajarea utilităților specializate persoanelor cu dizabilități la IP „Școala Auxiliară Bulboaca”, în cadrul căreia urmează să se creeze un centru multifunctional care va presta servicii sociale pentru diferite categorii de persoane.

Ulterior, acesta a vizitat Centrul de reabilitare și integrare socială (CRIS) și Centrul maternal de plasament și protecție a victimelor și potențialelor victime ale violenței în familie, instituții care oferă servicii pentru copiii și tinerii aflați în situații de risc.

Centrul de reabilitare și integrare socială a fost deschis în anul 2011 în urma implementării unui proiect social și este singura instituție de acest tip din raion, oferind servicii esențiale de plasament temporar, servicii de zi pentru copii și tineri cu dizabilități și serviciul social „Respiro”. În prezent, CRIS Anenii Noi sprijină corespunzător 20 de copii în plasament temporar, 25 de copii și tineri în serviciile de zi și 6 beneficiari în serviciul „Respiro”.  

Un serviciu similar, care susține categoriile de persoane vulnerabile din raion, este Centrul  Maternal de plasament și protecție a victimelor și potențialelor victime ale violenței în familie Anenii Noi. Scopul său este de a îmbunătăți calitatea vieții cuplului mamă-copil aflat în situație de risc, precum și a victimelor și a potențialelor victime ale violenței în familie, prin oferirea calitativă a unei game complexe de servicii sociale.

Lilia Grubîi

 

O sursă: studio-l.online

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *