STOP CADRU Comisia Pre-Vetting va evalua a treia oară o judecătoare, după ce CSJ i-a admis contestația

STOP CADRU Comisia Pre-Vetting va evalua a treia oară o judecătoare, după ce CSJ i-a admis contestația

Judecătoarea Ecaterina Buzu, candidată la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting. Se întâmplă după ce Curtea Supremă de Justiție (CSJ) i-a admis cererea de contestare depusă. Decizia a fost publicată pe site-ul instanței joi, 4 iulie curent.

„Se admite cererea de contestare depusă de Ecaterina Buzu împotriva Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor cu privire la anularea deciziei nr. 8 din 30 ianuarie 2024 şi dispunerea reluării procedurii de evaluare a candidatei. Se anulează decizia Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor nr. 8 din 30 ianuarie 2024 cu privire la candidatura Ecaterinei Buzu. Se dispune reevaluarea candidatei Ecaterina Buzu de către Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Decizia este irevocabilă”, scrie în decizia completului de judecată special instituit în cadrul CSJ pentru examinarea contestațiilor declarate împotriva deciziilor Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcţia de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor.

Completul a fost format din Ion Malanciuc, președinte, și judecătorii Oxana Parfeni și Diana Stănilă.

Amintim că, în luna februarie, Comisia Pre-Vetting anunța că a finalizat evaluarea reluată în privința judecătoarei Ecaterina Buzu și că nu a promovat evaluarea reluată, întrucât nu întrunește criteriul de integritate financiară. Asta era a doua oră, când picase. Ecaterina Buzu activează în cadrul Judecătoriei Orhei.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *