tradarea de patrie va fi reglementata mai clar in legislatie dodon scopul pas este sa inchida opozitia 6c5a254

„Trădarea de patrie” va fi reglementată mai clar în legislație! Dodon: Scopul PAS este să închidă opoziția

„Trădarea de patrie” va fi reglementată mai clar în legislație! Dodon: Scopul PAS este să închidă opoziția

Noțiunea de „trădare de patrie” va fi reglementată mai clar în legislație. Joi, 30 mai curent, a fost votat amendamentul propus de deputatul PAS Igor Chiriac, care are drept scop consolidarea cadrului normativ în domeniul asigurării securității statului și combaterii eficiente a activității infracționale de natură să aducă atingere a suveranității, independenței, unității, indivizibilității securității sau capacității de apărare a Republicii Moldova.

Este vorba de modificarea articolului 337 din Codul penal al Republicii Moldova.

Amendamentul a fost elaborat cu scopul de a consolida cadrul normativ în domeniul asigurării securității statului și de a combate activitatea infracțională care vizează suveranitatea, independența, unitatea, indivizibilitatea, securitatea sau capacitatea de apărare a Republicii Moldova.

Astfel, se propune ca în Codul Penal să se stipuleze că „trădarea de patrie, adică fapta săvârşită intenţionat, de către un cetăţean al Republicii Moldova, împotriva suveranităţii, independenței, unității, indivizibilității, securității sau capacităţii de apărare a Republicii Moldova, în interesul unui stat străin, unei organizații străine, unei entități anticonstituționale sau reprezentanţilor lor, este exprimată prin: trecere de partea inamicului pe timp de război sau conflict armat; spionaj; divulgare a secretului de stat; acordare de ajutor în vederea desfășurării unor activități ostile împotriva securității statului.” Respectiv, se urmărește conferirea acestei norme de incriminare o claritate mai bună, prin consfințirea trăsăturilor esențiale ale faptelor infracționale care definesc trădarea de patrie, precum și protejarea valorilor fundamentale existenței statului, care sunt consfințite expres în Constituție.

De asemenea, se propune introducerea unei forme suplimentare a trădării de patrie. Este vorba despre acordarea de ajutor unui stat străin, unei organizații străine, unei entități anticonstituționale sau reprezentanților lor în vederea desfășurării unor activități ostile împotriva securității statului. Acest lucru se poate exprima inclusiv prin campanii de dezinformare, activitate organizată, într-o anumită perioadă de timp, pusă la cale pentru a realiza obiective ostile prin dezinformarea societății, activitate care este de natură să aducă atingere suveranităţii, independenței, unității, indivizibilității, securității sau capacităţii de apărare a Republicii Moldova.

Potrivit fostului președinte de țară, socialistul Igor Dodon, scopul amendamentelor elaborate de PAS cu privire la trădare de patrie este să distrugă definitiv opoziția și să o închidă sau să anuleze cetățenia moldovenească celor care reprezintă o amenințare pentru actuala guvernare. „Următoarea guvernare va folosi aceleași metode pentru a lovi în Maia Sandu și echipa ei”, a promis el.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *