un copil sanatos si vaccinat a murit de rujeola in romania de ce s a intamplat asa si ce explicatii au medicii 044cdc7

Un copil sănătos și vaccinat a murit de rujeolă în România. De ce s-a întâmplat așa și ce explicații au medicii

Un copil sănătos și vaccinat a murit de rujeolă în România. De ce s-a întâmplat așa și ce explicații au medicii

Epidemia de rujeolă în România face în continuare victime. De data aceasta, este vorba despre un copil de 1 an și șase luni, din Constanța, un băiețel aparent sănătos, fără comorbidități și imunizat la vârsta de 1 an cu o singură doză de vaccin ROR. Vorbim, prin urmare, despre un deces care, în mod normal, nu ar fi trebuit să se întâmple. Doi medici au explicat pentru „Adevărul” cauzele posibile ale acestei tragedii. 

„Uneori, avem așteptări nerealiste în sensul că orice manevră pe care o efectuăm trebuie să ne garanteze 100% că vom obține efectul dorit. Ceea ce este fals, eronat”, a declarat medicul de familie Gindrovel Dumitra, coordonatorul grupului de vaccinologie din cadrul Societatii Nationale de Medicina Familiei.

Legat de situația decesului de la Constanța, vorbim despre un caz foarte rar, continuă specialistul.

„Administrăm copiilor prima doză de vaccin ROR la un an și a doua la 5 ani tocmai pentru că eficacitatea, adică numărul de persoane care obțin protecție din numărul total al persoanelor vaccinate, este cuprinsă între 95%-96%. După a doua doză, vorbim deja despre un procent care poate atinge chiar 99%. Asta înseamnă că vaccinând 100 de copii, trei, patru, cinci dintre aceștia nu vor dezvolta o protecție suficientă astfel încât să aibă apărare 100% în fața bolii. Însă, după administrarea celei de-a doua doze, cea de la 5 ani, acest număr de copii se reduce la unu. Deci, va rămâne, totuși un copil care nu se va imuniza complet, nu va obține o protecție suficientă”, a precizat medicul.

Apoi, continuă acesta, mai există așa-numitele situații de imunosupresie temporară.

 „Dacă un copil imunizat sau nu împotriva rujeolei face o boală infecțioasă sau primește anumite medicamente, este posibil ca la contactul cu virusul să se afle într-o stare în care organismul să nu poată produce suficienți anticorpi. În momentul în care acest copil are imunitatea scăzută și intră în contact cu o persoană bolnavă riscă să se îmbolnăvească și el. Chiar dacă a fost înainte vaccinat. Iată, așadar, un motiv în plus pentru părinți să-și vaccineze copiii pentru a-i proteja pe ei dar și pe cei din jurul lor.”

O doză de vaccin ROR este 93% eficientă împotriva rujeolei, 78% eficientă împotriva oreionului și 97% eficientă împotriva rubeolei. Două doze de vaccin ROR sunt eficiente în proporție de 97% împotriva rujeolei și de 88% împotriva oreionului.

Însă, atrage atenția și dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, „unele persoane, deși imunizate chiar și cu două doze de vaccin, se pot îmbolnăvi în continuare de rujeolă, oreion sau rubeolă. Asta, evident dacă sunt dacă sunt expuse la virușii care provoacă aceste boli”. Experții nu sunt siguri de ce ce întâmplă acest lucru.

„Potrivit Centrului de Control al Bolilor, 3 din 100 de persoane vaccinate se pot îmbolnăvi de rujeolă după vaccinare. Însă, în general, vorbim despre forme medii ale bolii. De asemenea, posibilitatea de transmitere a bolii în cazul acestor persoane este și ea mai mică. Motivele? Este posibil ca sistemul imun al acestor pacienți să nu răspundă așa cum ne-am dori la stimulul generat de vaccin. Apoi, acești pacienți ar putea avea un sistem imun care să nu poată face față infecției”, a precizat dr. Emilian Popovici.  În ceea ce privește cauza decesului de la Constanța, mredicul epidemiolog este rezervat. „Doar în urma unei autopsii putem spune cu exactitate ce s-a întâmplat, care au fost cauzele reale ale decesului”.

România se află pe primul loc în Europa la numărul de cazuri de rujeolă, însă situația este alarmantă în multe țări de pe continent. Potrivit Centrului European pentru Prevenirea Bolilor, în aprilie numărul îmbolnăvirilor a fost maici decât cel din martie însă a crescut cu peste 1.000% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Concret, în luna aprilie a acestui an, România, Polonia și Belgia au raportat cel mai mare număr de cazuri:957, 84 și, respectiv, 96.

Belgia a fost următoarea, cu 76 de cazuri, urmată de Franța, cu 71 și Austria cu 43. „Vorbim despre o comparație cu țări unde prevenția este mult mai ușor accesată. Dacă ne uităm, de exemplu, la Austria și comparăm acoperirile vaccinale pentru o singură doză ei stau mai bine ca noi, dar nu suficient!”, mai precizează dr. Gindrovel Dumitra. Și încă un aspect, ami atrage atenția Gindrovel Dumitra. În Austria, populația acceptă mult mai bine ideea de prevenție. O acceptă și o și pune în aplicare.

Clasamentul continuă cu Țările de Jos care în aprilie au înregistrat 12 cazuri, Irlanda, cu 9 cazuri, Spania cu 8 îmbolnăviri  și Portugalia cu șapte. Suedia, Lituania și Cipru au raportat cinci infecții, în timp ce Danemarca și Grecia au raportat trei cazuri. În Croația și Ungaria au fost două infecții, iar Estonia a înregistrat doar una.

În România, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, în perioada 1 ianuarie 2023 – 2 iunie 2024 s-au înregistrat 17.378 de cazuri de rujeolă. Cele mai multe îmbolnăviri au fost semnalate în judeţele Braşov (2.031 de cazuri), Mureş (1.213 cazuri) şi Bucureşti (1.620 de cazuri).De asemenea, s-au înregistrat 17 decese: 4 în București, 4 în judeţul Braşov, 3 în judeţul Giurgiu, două în judeţul Argeş și câte unul în judeţul Mureş, în judeţul Sibiu, în judeţul Buzău şi în judeţul Constanţa.

Prima doză de vaccin ROR se administrează, în mod normal, la vârsta de 12 luni, însă odată cu declararea epidemiei de rujeolă, pe 5 decembrie 2023, medicii de familie din România pot vaccina bebelușii începând cu vârsta de 9 luni. A doua doză de vaccin ROR se administrează la vârsta de 5-7 ani. Mai jos, atașăm calendarul imunizării în Republica Moldova.

În urma focarelor de rujeolă înregistrate în Europa, părinții englezi sunt îndemnați să-și vaccineze copiii împotriva rujeolei înainte de a pleca în vacanță, în străinătate.

„Dacă aveți de gând să mergeți în Europa în această vară, nu vă stricați vacanța riscând îmbolnăvirea celor mici, îmbolnăvire care ar putea duce la spitalizare”, a declarat pentru „The Sun” profesoara Helen Bedford, de la University College din Londra. „Cazurile sunt în creștere în destinații populare de vacanță, cum ar fi Spania. „Rujeola este incredibil de infecțioasă și poate fi, de asemenea, foarte gravă, în special la copiii mici și la adulți. Singura modalitate de a vă proteja este vaccinarea. Nu există o limită superioară de vârstă pentru a avea acest vaccin”, a avertizat expertul.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *