VIDEO Accident de tren în Slovacia! Cel puțin cinci morți după coliziunea cu un autobuz

VIDEO Accident de tren în Slovacia! Cel puțin cinci morți după coliziunea cu un autobuz

Cel puțin cinci persoane au murit joi într-un accident de tren lângă Nové Zámky, în sudul Slovaciei, iar alți cinci au fost răniți, anunță autoritățile, citate de Pravda și de postul TA3. Coliziunea a avut loc între un Eurocity și un autobuz la o trecere la nivel cu calea ferată. Trenul EC 279 Metropolitan, care circula de la Praga la Budapesta, a lovit un autobuz Arriva în jurul orei locale 17.00.

Purtătorul de cuvânt al Căilor Ferate Slovace, Vladimíra Bahýlová, a declarat că accidentul s-a produs la o trecere de cale ferată protejată cu bariere și semnalizare luminoasă. Locomotiva și mecanicul de tren aparțineau Căilor Ferate Cehe (ČD), în timp ce garnitura de tren și personalul însoțitor erau de la Compania Feroviară Slovacă. Mecanicul de locomotivă a reușit să se salveze.

Flăcări și fum negru apar în filmările video de la locul accidentului. O parte din autocar și locomotiva au fost cuprinse de flăcări.

Potrivit companiei de căi ferate, în trenul Eurocity se aflau peste 100 de pasageri în momentul accidentului. Răniții au fost transportați la spitale cu ambulanțe și cu elicoptere. În prezent, nu există informații despre naționalitățile victimelor.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *