video guvernul se apuca sa repare trei poduri la balti primarul petkov noi nu dam autorizatie 7d9251b

VIDEO Guvernul se apucă să repare trei poduri la Bălți. Primarul Petkov: „Noi nu dăm autorizație”

VIDEO Guvernul se apucă să repare trei poduri la Bălți. Primarul Petkov: „Noi nu dăm autorizație”

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, spune că Guvernul se apucă să repare trei poduri la Bălți, însă fără o autorizație în acest sens. Potrivit lui Petkov, din cauza reparației celor trei poduri, străzile din Bălți vor fi încărcate, iar locuitorii orașului, dar și agenții economici, vor întâmpina dificultăți de deplasare.

Primarul de Bălți a declarat, în cadrul unei intervenții pe Facebook, că a propus Guvernului soluții alternative, precum crearea unor căi de acces provizoriu, însă nu au fost luate în calcul.

„ (…) pe drumul care ocolește municipiul Bălți se preconizează reparația a două cum a spus Guvernul, dar de fapt sunt trei poduri, dar noi am insistat în permanență că reparația acestor poduri ar trebui să fie făcută civilizat, cum se cuvine, și conform normelor europene, ca să fie proiectate și făcute căi de acces provizoriu așa încât orașul să nu pătimească în urma acestei reparații. Știe toată lumea că în momentul când podurile vor intra în reparație, în primul rând vor suporta aceste consecințe cei care sunt producători mari și nu în ultimul rând, o să pătimească însăși municipiul Bălți, pentru că drumul din oraș va fi inundat de transport de tranzit.

Am avut mai multe întâlniri și online, și cu prezență fizică, am discutat personal de mai multe ori cu domnul prim-ministru Recean, cu domnul Spînu, personal am discutat la această problemă și le-am spus de fiecare dată: haideți să găsim o soluție, să nu ne priviți pe noi ca pe niște dușmani ai dezvoltării, nu, nici într-un caz, dar nu se face așa cum vreți voi, cum vreți să faceți voi. Deci, se face în permanență cu asigurarea căilor de acces provizoriu. Noi apropo, eram cei care v-am dus de mânuță pe șantier și v-am arătat că sunt 3 poduri. Noi v-am dus și v-am arătat unde putem face căi de acces provizoriu. Așa că, haideți să avem o atitudine normală, eu speram că o să avem o atitudine normală din partea Guvernului față de Bălți, dar vedem contrariul.

(…) Pe 3 mai, am scris la Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) precum că noi vom acorda autorizație doar în cazul în care vor fi asigurate căi de acces provizoriu. Și am primit răspuns: „Aceste circumstanțe atestă inechivoc că primarul municipiului Bălți nu a emis un refuz””.

Am fost nevoit astăzi, la prima oră, să scrim cu litere mari: „Noi nu acordăm acutorizație””, a conchis Petkov.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *