video partidul sansa isi repeta istoria participarea formatiunii la alegerile din toamna sub semnul intrebarii ba365e4
,

VIDEO Partidul „Șansă” își repetă istoria? Participarea formațiunii la alegerile din toamnă, sub semnul întrebării

VIDEO Partidul „Șansă” își repetă istoria? Participarea formațiunii la alegerile din toamnă, sub semnul întrebării

Partidul „Șansă”, afiliat lui Ilan Șor, riscă să nu poată participa la alegerile prezidențiale din 20 octombrie curent, și nici la referendumul constituțional. Despre asta a anunțat vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, care spune că CEC a depistat mai multe abateri în activitatea formațiunii. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV, moderată de jurnalista Ileana Pîrgaru, ediția de miercuri, 3 iulie curent.

„Comisia Electorală Centrală a finalizat un proces de control a acțiunilor partidului politic „Șansă” în campania pentru alegerile locale generale și am depistat mai multe abateri și încălcări. Partidul nu a fost cooperant, nu a prezentat niciun fel de documente în termenul și în formatul stabilit de Comisia Electorală Centrală. Din această cauză, noi am sesizat Ministerul Justiției și Ministerul Justiției s-a adresat în instanța de judecată și acum pe rolul Judecătoriei Bălți se află procesul cu privire la limitarea activității partidului politic Șansa”, a spus Pavel Postica.

Pavel Postica spune că activitatea Partidului „Șansă” ar putea fi stopată pentru șase luni, dacă…

„Dacă instanța va dispune limitarea activității pe o durată de jumătate de an, asta înseamnă că partidul nu poate desfășura activități cu caracter politic, nu poate participa la alegeri, nu poate distribui ziare sau participa la acțiuni de informare în masă. Asta înseamnă că nu va putea participa la alegerile din toamnă și nici la referendum”, a mai spus vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale.

Amintim că la alegerile locale generale din noiembrie 2023, Comisia Situații Excepționale din cadrul Guvernului Republicii Moldova a decis anularea înregistrării în cursa electorală a tuturor candidaților Partidului „Șansă”. Pe buletinul de vot, în dreptul tuturor concurenților electorali desemnați de această formațiune, a fost aplicată ștampila „retras”.

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *