VIDEO/ Şefa statului de Ziua Mediului: „Un mediu sănătos nu este un lux, este o necesitate vitală”

429884334 413806341231069 5638969136105914940 nVIDEO/ Şefa statului de Ziua Mediului: „Un mediu sănătos nu este un lux, este o necesitate vitală”

De Ziua Internațională a Mediului șefa statului a accentuat necesitatea împăduririi și a oferit mai multor angajați ai Agenției „Moldsilva” și întreprinderilor silvice medalia „Meritul Civic” 

De Ziua Internațională a Mediului, șefa statului a venit cu un mesaj în care a menționat că e bine să conștientizăm și să atragem atenția asupra lucrurilor importante. „Un mediu sănătos nu este un lux, este o necesitate vitală și avem consens la nivel de societate că trebuie să creștem suprafețele împădurite. Pădurile înseamnă sănătatea pământului, apei, aerului și sănătatea cetățenilor noștri”, a afirmat Președinta Maia Sandu.

Șefa statului le-a mulțumit celor peste 6000 de persoane care au participat la campania de împădurire din această primăvară și tuturor celor din anul precedent – silvicultori, muncitori, voluntari, reprezentanți ai comunității ecologiste, tuturor cetățenilor care au grijă de natură.

Președinta Maia Sandu a subliniat că, în semn de recunoștință, a decis să înmâneze mai multor angajați ai Agenției „Moldsilva” și întreprinderilor silvice medalia „Meritul Civic” pentru contribuția pe care au avut-o la protejarea naturii.

Șefa statului a punctat că în anul 2023 au fost plantate șapte mii de hectare de pădure, mult mai mult decât în trecut și speră să fie continuată împădurirea cu ritmuri accelerate.

„Ne-am propus să plantăm 145 de mii ha în următorii 10 ani! Să plantăm păduri și să avem grijă de păduri!”, a mai specificat șefa statului.

Lilia Grubîi

 

 

O sursă: studio-l.online

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *