vor fi majorate cu 30 salariile medicilor reactia ministerului sanatatii dupa solicitarea sindicatelor 298299d
,

Vor fi majorate cu 30% salariile medicilor? Reacția Ministerului Sănătății, după solicitarea sindicatelor

Vor fi majorate cu 30% salariile medicilor? Reacția Ministerului Sănătății, după solicitarea sindicatelor FOTO SIMBOL

Ministerul Sănătății susține că domeniul că unul dintre domeniile prioritare ale autorității este asigurarea instituțiilor medicale cu personal calificat. Reacția a fost transmisă la solicitarea redacției Realitatea, după ce membrii sindicatelor au cerut majorarea cu 30% a lefurilor doctorilor și asistenților.

„Au fost și sunt realizate investiții pentru creșterea salariilor, acordarea indemnizațiilor, acoperirea mai multor cheltuieli ce țin de navetă, îmbunătățirea condițiilor de muncă prin modernizarea și dotarea instituțiilor medicale cu echipamente performante, precum și elaborarea politicilor de formare și dezvoltare profesională continuă”, se arată în comentariul oferit de către reprezentanții Ministerului Sănătății.

Autoritatea informează că, începând cu 1 octombrie 2022, au fost majorate cu 10% salariile de funcție pentru personalul din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Totodată, potrivit responsabililor din cadrul Ministerului, o altă majorare, cu 15%, a salariilor tuturor angajaților din domeniul medical, a fost aplicată de pe 1 octombrie 2023.

„La fel, a fost majorat cu 15% suplimentul pentru munca de noapte. În total, peste 48 mii de angajați ai instituțiilor medicale au beneficiat de această creștere salarială. Au fost majorate salariile cu 85% pentru personalul non-medical, pentru medicii legiști și experții judiciari care activează în Centrul de Medicină Legală cu 35% și sporul specific cu 15%.

Menționăm că, majorarea salariilor rămâne în continuare una din principalele priorități ale Ministerului Sănătății. Precizăm că ultima majorare a avut loc la finele anului 2023”, se precizează în reacția transmisă.

Amintim că, în ajunul zilei profesionale a medicilor, reprezentanții sindicatelor au transmis conducerii țării o scrisoare prin care cereau majorarea salariilor doctorilor cu 30%. Conform lor, în Moldova, în anul 2023, a existat deficit de circa 2000 de medici și 3000 de asistenți.

În opinia liderilor sindicali, volumul mare de muncă și riscurile psihologice îi fac pe doctori să părăsească sistemul, iar unii dintre ei preferă să muncească în România, unde primesc salarii mai mari.

Lucrătorii medicali vor salarii cu 30% mai mari. Sindicatele: Deficit de 5000 de specialiști și salarii de 7000 de lei

Conform datelor prezentate recent de Ministerul Sănătății, în 14 raioane din Moldova nu lucrează nici un cardiolog.

În unele instituții medicale din raioanele țării lipsesc aproximativ între 25% și 30% dintre specialiști, iar circa 20% dintre doctorii moldoveni sunt pensionari. Totodată, în sate unii medici de familie au de la 3000 până la 6000 de pacienți, deși în mod normal numărul lor nu ar trebui să depășească 2200.

Alarmant! În 14 raioane din Moldova nu sunt cardiologi. Un medic de familie din sat are chiar și 6000 de pacienți

O sursă: realitatea.md

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *